FINANS ASE

Despre noi...

 

 

PROIECTE

 

 

  • PRACTICA FAB

 

Unul dintre proiectele menite sã ajute studenţii facultãţii este “PRACTICA FAB, prin asigurarea de locuri de practicã în cadrul unitãţilor bancare, ministerelor, administraţiilor financiare, societãţilor de asigurãri, societãţilor financiare etc.

Stagiile de practicã pentru studenţii din anii II, III şi IV din cadrul Facultãţii de Finanţe, Asigurãri, Bãnci şi Burse de Valori sunt obligatorii. În acest sens, prin intermediul proiectului menţionat, asociaţia facultãţii se angajeaza sã caute locuri de practicã în cadrul unor instituţii/societaãţi din domeniul financiar-economic.

În 2009 ne propunem sã menţinem parteneriatele încheiate anterior, însa ne vom orienta şi cãtre atragerea unor noi parteneri pentru a  crea o colaborare mai strânsa între domeniul economic în care vor activa studenţii şi mediul academic.

Proiectul se va derula în perioada 15 martie – 15 mai, iar beneficiile sunt de ambele pãrti: vor obţine avantaje atât studenţii care vor partcipa în cadrul programului de practicã (cca 400 studenţi vor beneficia de locurile de practicã obţinute), cat şi firmele partenere la dispoziţia cãrora punem potenţiali candidaţi pentru poziţiile vacante.

 

 

  • CAMPANIA PENTRU SÃNÃTATE

Campania anualã se deruleazã sub egida “pentru SÃNÃTATE”. Proiectul a fost implementat în urma sesizãrilor primite de la cabinetul medical din Complexul Moxa cu privire numãrul mare de studenţi care se prezintã numai în faza finalã a bolilor de care suferã.

Pornind de la acestea, Campania se va desfaşura sub forma unei conferinţe la care vor participa medici primari şi/sau specialişti din domeniul medical având scopul de a face studenţii conştienţi de pericolele ce se pot ivi în cazul unei boli netratate la timp, de a-i preveni în legãturã cu riscurile diverselor afecţiuni ale sãnãtãţii.

Studenţii vor beneficia astfel de informare privind sãnãtatea lor şi a celor ce îi înconjoarã, întrucât se ştie cã “Mens Sana in Corpore Sano”.

Conferinţa va avea loc pe 8 mai 2009 şi va trata subiecte de interes pentru studenţi si nu numai, prezentate de un medic general cunoscut publicului.

 

  • JOCURI DE-A AFACEREA

 

Domeniul de studiu al Facultãţii de Finanţe, Asigurãri, Bãnci şi Burse de Valori ne ofera posibilitatea de a crea o serie de proiecte în strânsã conexiune cu disciplinele studiate. Drept urmare, am conceput un nou proiect care vizeaza partea de finanţe şi investiţii,  ambele abordate în timpul facultãţii.
Proiectul “Jocuri de-a Afacerea” se adreseazã tuturor celor interesaţi în a-şi începe o afacere şi va consta în crearea unor echipe (2-5 persoane) care sã punã bazele unei idei de afaceri viabile. Aceste echipe vor trebui sã îşi caute sursele de finanţare, locaţia firmei din proiectul lor, partenerii de afaceri, totul - pânã la cel mai mic detaliu (furnizori de imobilizari de toate felurile, surse de creditare, clienţi etc).
Proiectul va începe din luna martie, când va avea loc o întalnire a celor care se înscriu în proiect cu evaluatorii, pentru a li se explica în ce consta exact proiectul, apoi în luna aprilie ei vor avea timp sã se documenteze şi sã întocmeascã planul, iar la începutul lunii mai se va decide şi premia “afacerea” cea mai viabilã, premiul fiind în valore de 500€.

 

  • CONFERINŢA FAB

“Conferinţa FAB” este un program prin intermediul cãruia se  vor realiza conferinţe pe teme distincte, în raport cu cerinţele,  programa şi tradiţia Facultãţii de Finanţe, Asigurãri, Bãnci şi Burse de Valori. O micã parte din acest program este reprezentatã de proiectul “Training-ul FAB”, care se va desfãşura pe baza de selecţie şi va acoperi, de asemenea, toate domeniile noastre de interes.
Scopul programului este de a furniza studenţilor o cantitate suplimentarã de informaţii în concordanţã cu tematica studiatã în facultate pentru a aprofunda cât mai mult aceste domenii de interes. Aşadar, beneficiul studenţilor este iminent tocmai pentru cã acest program a fost conceput în concordanţã cu necesitãţile lor de natura informationalã, pentru a le completa cunoştinţele dobândite în cadrul cursurilor din facultate.

Pentru acest an de activitate am pregãtit douã conferinţe, şi anume:

  • Totul despre bursele în străinătate

 

Punctul de plecare al acestui proiect a fost parţiala dezinformare a studenţilor în ceea ce priveşte sistemul de învãţãmânt universitar precum şi facilitãţile, drepturile şi beneficiile rezultate din acesta, posibilitãţile de obţinere a unei burse în strãinãtate.
Am identificat, aşadar, nevoia studenţilor de a cunoaşte aceste oportunitãţi pentru ca ele sã producã efecte pozitive în dezvoltarea lor, iar aceastã îmbunãtãţire a accesului la informaţie s-ar putea realiza printr-o campanie de promovare a educaţiei materializatã prin diverse mijloace de informare (mass media, afişe, fluturaşi etc) şi, mai important, printr-o conferinţã desfãşuratã pe 21 – 22 martie, de care vor beneficia aproximativ 100 studenţi.
Conferinţa este structuratã pe 2 pãrţi: prima (21 martie) va aduce în prim plan o gamã variatã de burse, precum şi condiţiile necesare de aplicare, iar a doua (22 martie) va prezenta modalitãţi de finanţare a acestor burse, ştiindu-se faptul cã, în general, ele acopera numai costul minim în ţara respectivã. Invitaţii vor fi atât reprezentanţi ai instituţiilor care oferã bursa respectivã, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale şi instituţii de credit, care au sprijinit anterior tinerii implicaţi într-un astfel de program.

 

  • Pieţe de Capital

 

Continuând ediţiile anterioare ale acestui proiect, ne propunem ca şi în acest an sã desfãşurãm un proiect care sã vizeze şi acest domeniu de interes pentru studenţii facultãţii pe care o reprezentãm – piaţa de capital. Astfel, pe 25 aprilie vrem sã construim o imagine concretã şi cşt mai amplã a pieţei de capital din ţara noastrã.
În acest an, conferinţa se doreşte a fi, în esenţã, o dezbatere axatã pe cele trei forme ale pieţei de capital în cadrul cãrora se pot realiza diverse investiţii: Bursa de Valori Bucureşti, Bursa Monetar Financiara şi de Marfuri Sibiu, Pieţele Internaţionale.
Pentru a ne atinge scopul acestei conferinţe (de a crea o comparatie între cele trei forme ale pieţei de capital), vom avea invitaţi reprezentanţi ai fiecãrui segment mai sus menţionat, care vor discuta probleme caracteristice pieţei de capital cu studenţii participanţi la conferinţã (cca 100 – 120).

 

  • TRAINING-ul FAB

 

  • Fonduri de Investiţii

 

Prin intermediul acestui proiect ne propunem sã stimulãm interesul tinerilor pentru fondurile de investiţii, sã oferim posibilitatea unor studenţi sã se informeze în legãturã cu  fondurile de investiţii direct de la persoanele specializate în acest domeniu. Vom atinge scopul propus prin relizarea unui training adresat unui grup de 30 de studenţi interesat de acest domeniu.
      Proiectul se va desfasura în perioada 23 – 25 aprilie, dupa urmãtorul program:

  1. Selecţia participanţilor (depunere CV şi interviu)
  2. Training

3.  Chestionar prin care vom alege un câştigãtor. Premiul: I se va deschide cont la unul din fondurile de mai sus.

Training-ul se va desfãşura pe parcursul a 2 ore, între 18.00 – 20.00 în incinta Academiei de Studii Economice. În timpul mai sus precizat se va prezenta un anumit fond şi li se vor pune intrebãri invitaţilor.

 

  • Ai bani? Investeste-i la Bursa!

 

Proiectul doreşte sã promoveze posibilitatea de a investi pe piaţa bursierã din România. În acest scop se va organiza un training, iar invitaţii vor fi atât reprezentanţi ai Societãţilor de Serviciii de Investiţii Financiare, cât şi de la Bursa de Valori Bucureşti (posibil şi din presã).
      Scopul acestui proiect este: dobândirea de informaţii necesare cu privire la investirea la bursã, astfel:

  • unde se poate deschide un cont?
  • care este suma minimã?
  • avem nevoie de ajutorul unui expert sau ne descurcãm singuri?
  • ce alegem?
  • la cine apãlãm?     

Proiectul se adreseazã studenţilor din ASE, dar şi studenţilor din cadrul altor universitãţi, în special, cei interesati de bursã, şi va avea loc in data de 28 martie 2007, de el beneficiind circa 30 studenţi având cunoştinţe minime despre “jocul la bursã”.

 

  • FINANS UMANITAR: O Rază de Căldură

Am crezut întotdeauna cã pentru a da o mânã de ajutor trebuie sã faci parte dintr-o echipã bine închegatã şi organizatã. De aceea, o datã ajunşi membri ai unei asociaţii studenteşti, am decis sã dovedim cã împreunã putem face fapte mari şi pe plan social, nu numai academic.

Activitatea umanitarã desfãşuratã în anii precedenţi a dat încredere membrilor asociaţiei FINANS şi suntem hotãrâţi ca în acest an campania de strângere de fonduri sã fie de o amploare şi mai mare. Astfel, acest proiect are în vedere ajutorarea oamenilor fãrã adãpost, mai precis a unui numãr de aproximativ 60 de oameni ai strãzii din Bucureşti, gãzduiţi într-un cãmin, în Sfânta Sãrbãtoare de Paşti.  

Proiectul se va desfãşura înainte de Sãrbãtoarea Paştelui, între 26 martie – 7 aprilie, timp în care vom încerca strangerea unor sume de bani şi donarea acestora cãtre persoanele vizate.

PROIECTE PERMANENTE
MY TIME - managementul timpului tau
Data conferintei  12 mai 2009
Invitati -Dragos Bucurenci, director Asociaţia MaiMultVerde si jurnalist freelance (www.bucurenci. ro )
              -Adrian Ciobanu, fondator Reimens Group, prima companie din Romania care are ca obiect de activitate exclusiv reducerea costurilor aferente serviciilor de telecomunicatii (www.reimens. ro )
Motivatie
Fiecare zi are 24 de ore, dar pentru foarte multi acest timp este prea scurt. Timpul este cea mai utila resursa pe care o ai la dispozitie daca este utilizata cum trebuie. Timpul trece fara oprire chiar daca il folosesti cum trebuie sau nu, tot ce poti face este sa incerci sa-l folosesti cat mai bine.

Obiective:
My Time a fost gandit pentru a veni in sprijinul tuturor studentilor ce intampina probleme de organizare a timpului,ce nu gasesc alternative eficiente de a-si programa activitatile astfel incat la sfarsitul zilei sa fie multumiti de rezultate.
Tentatiile de "a pierde timpul" sunt destul de mari iar multi fac alegeri gresite sau isi organizeaza deficient activitatile.Se doreste o imbunatatire a managementului timpului astfel incat sa poata jongla cu facultatea,distractia,odihna,si de ce nu un job sau voluntariat si sport.
Desfasurarea evenimentului:
Acest program consta practic in 2 parti cu o durata totala de 2 ore.
          Prima parte l-a avut ca protagonist pe domnul Dragos Bucurenci care a vorbit despre experienta sa proprie in organizarea timpului,cum a reusit sa se mobilizeze si sa se descurce cu toate activitatile si cum a gasit echilibru intre ce-si doreau sa faca si ce era necesar.Astfel dumnealui a prezenta studentilor o poveste de viata menita a fi luata drept exemplu,evidentiind in cadrul acesteia cum a reusit sa-si gestioneze timpul si sa-l aloce eficient activitatilor ce l-au condus catre succes.
Cea de-a doua parte s-a dorit a avea elemente practice,in care  s-a  interactionat cu participantii,s-au  prezentat scheme ajutatoare de organizare a timpului, au fost evidentiati inamicii timpului si diferite tips-uri ajutatoare si li s-a  dat participantilor o mini-tema care sa-i ajute sa se organizeze.Domnul Adrian Ciobanu a fost cel care a coordonat partea practica si aplicabila a proiectului.

Target-ul de studenti ai Academiei de Studii Economice din Bucuresti dar am avut participanti si de la Universitatea Politehnica si Facultatea de Litere,peste 70  de participanti.

 

 

 

     FINANS EXPRESS
-TRAIN YOUR BRAIN-

Ce reprezinta FINANS EXPRESS?
Finans  - asociatia studentilor din facultatea de Finante,Asigurari,Banci si Burse de Valori, din cadrul ACADEMIEI DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI- isi propune prin acest proiect crearea unui club in cadrul asociatiei care ulterior se va specializa.
Care este scopul proiectului?
Proiectul isi propune recrutarea de membrii noi , carora sa le oferim training-uri prin care sa dobandeasca competente transversale care sa le permita o mai buna interactiune la nivelul grupului astfel incat rezultatul sa fie vizibil prin activitatea acestora in cadrul asociatiei.
Cum recrutam?
Recrutarea se face in urma procesului de selectie pe baza CV-ului, a scrisorii de intentie si a interviului.
Care este perioada de desfasurare a proiectului?
Promovarea proiectului va incepe pe data de 23 martie si se va incheia pe 2 aprilie, data ce va reprezenta si deadline-ul de trimitere a CV-ului si a scrisorii de intentie, timp in care dorim informarea studentilor in ceea ce priveste proiectul. Ulterior, in zilele de 4-7aprilie ne propunem realizarea propiu-zisa a procesului de selectie in urma caruia sa recrutam oameni cu potential dornici sa se implice in activitatea asociatiei atat in timpul ramas pana in data de 15 iunie  cat si anul universitar urmator.
Ce le oferim?
Ne dorim sa le oferim studentilor selectati training-uri menite sa le dezvolte competentele  transversale in vederea realizarii unei bune interactionari la nivelul grupului. Training-urile incercam sa le obtinem de la firme specializate, asociatii, intreprinderi,  cu care speram intr-o viitoare colaborare.

 

 

        Conferinta “Careers Day” vine in intampinarea unei nevoi tot mai acute a studentilor de a-si regasi pasii viitorului in imbratisarea unei profesii viitoare. Aceasta raspunde la o parte din intrebarile tinerilor prin intermediul celor care au reusit deja, tinta fiind educarea studentilor in construirea carierei.  Astfel, intrunirea a fost structurata in doua parti: prima a fost legata de aspecte tehnice (scrierea unui cv, prezentarea la un interviu), iar a doua a fost construita pe baza povestilor unor oameni reali, de succes, din domeniul economic din Romania care au sfatuit tinerii pe baza reusitelor si esecurilor proprii intalnite de-a lungul carierei.
Astfel, in prima parte, constituita pe modelul unui workshop a vorbit Tiberiu Iacomi, un tanar de success, director de comunicare de la BizCampus. Acesta s-a apropriat de studentii din sala, si i-a invatat de la detaliile care tin de primii pasi in aplicare pana la placerea de a face o cariera si nu de a avea un simplu job.
In a doua parte, au fost prezenti: Florin Georgescu (prim viceguvernator BNR); Adrian Ciobanu (antreprenor si fondator Reimens) si Mirela Palade (director Transfond), toti terminand studii cu profil economic. Acestia au vorbit despre cariera lor, despre greseli si atuuri, despre calitatile unui lider si ale unui  economist, conferinta indeplinindu-si obiectivul.

Class to Class

  • Proiectul „CLASS TO CLASS” presupune o constituire a unei baze de date cu toti sefii de grupa din toti anii, integrarea lor pe un grup electronic de comunicare, pentru ca informatia sa ajunga astfel la toti studentii facultatii rapid si eficient, putandu-ne oricand accesa.

Marketing, Management de Proiect si Cominicare Organizationala

Big Brother

Practica FAB

  • Unul dintre proiectele menite sa ajute studentii facultatii este “PRACTICA FAB”, prin asigurarea de locuri de practica in cadrul unitatilor bancare, ministerelor, administratiilor financiare, societatilor de asigurari, societatilor financiare, etc.

Stagiile de practica pentru studentii din anii II, III si IV din cadrul Facultatii de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori sunt obligatorii. In acest sens, prin intermediul proiectului mentionat, asociatia facultatii se angajeaza sa caute locuri de practica in cadrul unor institutii/ societati din domeniul financiar-economic.
 

Campania pentru Sanatate

  • Campania anuala se va derula sub egida “pentru SANATATE”. Proiectul a fost impementat in urma sesizarilor primite de la cabinetul medical din Complexul Moxa cu privire numarul mare de studenti care se prezinta numai in faza finala ale bolilor de care sufera.

Pornind de la acestea, Campania se va desfasura sub forma unei conferinte la care vor participa medici primari si/sau specialisti din domeniul medical avand scopul de a face studentii constienti de pericolele ce se pot ivi in cazul unei boli netratate la timp, de a-i preveni in legatura cu riscurile diverselor afectiuni ale sanatatii.

Studentii vor beneficia astfel de informare privind sanatatea lor si a celor ce ii inconjoara, intrucat se stie ca “Mens Sana in Corpore Sano”.
Conferinta FAB

  •  “Conferinta FAB” este un program prin intermediul caruia se  vor realiza conferinte pe teme distincte, in raport cu cerintele,  programa si traditia Facultatii Finante Asigurari, Banci si Burse de Valori. O mica parte din acest program este reprezentata de proiectul “Training-ul FAB”, care se va desfasura pe baza de selectie si va acoperi, de asemenea, toate domeniile noastre de interes.

    
Scopul programului este de a furniza studentilor o cantitate suplimentara de informatii in concordanta cu tematica studiata in facultate pentru a aprofunda cat mai mult aceste domenii de interes. 

Asadar, beneficiul studentilor este iminent tocmai pentru ca acest program a fost conceput in concordanta cu necesitatile lor de natura informationala, pentru a le completa cunostintele dobandite in cadrul cursurilor din facultate.
Sesiunea de Comunicari Stiintifice

Finans Info

  • Un alt proiect este “Finans Info” un program de secretariat  modern al asociatiei. Prin el se informeaza permanent studentii despre noile informatii si proiectele derulate de asociatie.

 

PROIECTE CURENTE (2006)

    • Conferinta “Piata de capital”

 

Editia 2006 a conferintei s-a intitulat: “Pulsul pietei de capital: Cum sa investim pe piata romaneasca?”.

Dezbaterea a avut ca principal subiect de discutie „Consultanta si gestiunea de portofoliu”, avand drept scop atingerea urmatoarelor puncte:

  • ghidul investitorului; 
  • asimetria de informatii; 
  • influenta integrarii in Uniunea Europeana asupra pietei de capital din Romania;

Prin intermediul conferintei am dorit ca participantii sa isi formeze o viziune concreta si cat mai ampla asupra pietei de capital din tara noastra. Beneficiarii directi ai acestui proiect au fost studentii din cadrul ASE, in special, cei care sunt interesati de o cariera in acest domeniu.

De asemenea, au existat numeroase beneficii pentru invitati, acestia avand posibilitatea de a se promova in randul studentilor economisti in vederea unei colaborari ulterioare cu acestia.

Invitatii nostri au fost :
Nicoale Ghergus - Presedinte Confident Invest
Iulian Panait - Presedinte KTD Invest
Marius Pandele- Jurnalist Capital
Florian Goldstein –Presedinte Grupul de Presa Bursa

De ce un proiect care sa îi informeze pe studenţi despre job-ul potrivit fiecaruia?

Lucrul într-un mediu placut, într-un domeniu potrivit este foarte important pentru cea mai mare parte dintre noi. De aceea, credem ca fiecare student trebuie sa beneficieze de o îndrumare în cariera pe care el vrea sa si-o aleaga, sa i se faca o prezentare a job-ului respectiv, pentru a-l ajuta pe acesta sa ia decizia corecta.

Ne propunem astfel ca prin intermediul acestui proiect sa atingem urmatoarela obiective:

  1. Fiecare student sa afle cum poate ajunge sa lucreze în cadrul unei anumite companii, si implicit sa obţina job-ul pe care si-l doreste.
  2. Fiecare student sa realizeze importanţa lucrului într-un mediu placut, potrivit personalitaţii si caracterului fiecaruia.
  3. Fiecare student sa-si afle domeniul de activitate care i se potriveste cel mai bine

Proiectul este structurat dupa cum urmeaza:

  • prima parte va va fi dedicata prezentarii de companii si dezbaterii problemei “Este important sa ne placa ce facem?”;
  • cea de-a doua parte determinarii ariei de activitate potrivite fiecarui student participant la proiect.

 
Companiile care îsi vor prezenta ofertele pentru studenţii din cadrul Facultaţii de Finanţe, Asigurari, Banci si Burse de Valori vor fi Raiffeisen Bank, ING Bank si AIG Life. Ei vor explica criteriile pe care trebuie sa le îndeplineasca candidatul pentru a deveni angajat în cadrul respectivelor companii, precum si ce ce atributii revin fiecarui post.

Un psiholog din cadrul Biroului de Marketing, Consilere si Orientare în Cariera din cadrul ASE Bucuresti va purta o discuţie cu studenţii prezenţi despre cat de mult conteaza mediul de lucru de la locul de munca, respectiv ce conteaza cel mai mult pentru student cand îsi alege un job.

Aria de activitate potrivita fiecarui student participant se va determina pe baza unui chestionar, atasat si la sfarsitul acestei prezentari si are cateva trasaturi esentiale:

  • nu tine cont de studiile pe care le are persoana care îl completeaza;
  • cuprinde 29 de afirmaţii care îi dau posibilitatea evaluatorului sa gaseasca ce domeniu i se potriveste cel mai bine respectivului student;
  • nu conţine si rezultatele evaluarii întrucat ele sunt individuale si sunt generate automat de calculator.

Chestionarul va arata, astfel, care sunt cele mai potrivite, dar si cele mai nepotrivite 5 domenii pentru student.

 

 

 

 

 

 

 

 

Scopul acestui proiect este  indrumarea studentilor la inceput de cariera. Majoritatea studentilor intampina unele dificultati in ceea ce priveste prezentarea lor generala, intocmirea unui CV, a unei scrisori de intentie sau sustinerea unui interviu.
Aceste lucruri reprezinta primii pasi in cladirea unei cariere de succes si de aceea este necesara o minima documentare, ceea ce isi propune sa realizeze acest proiect prin cele doua seminarii sustinute de persoane avizate, specializate in HR:

  • Seminar 1: „ CV, Scrisoare de intentie- cartea ta de vizita ”

Dezbaterea propune clarificarea unor aspecte legate de intocmirea unui CV si a unei scrisori de intentie reusite:

  • reguli de baza in elaborarea  si structurarea acestora;
  • cele mai frecvente greseli;
  • conditii elementare de redactare;
  •  tips and tricks pentru un CV si o scrisoare de intentie de calitate.
  • Seminar 2: „ Ce trebuie sa raspunzi tu cand te intreaba ei ? ”

In cadrul acestui seminar vor fi abordate chestiuni legate de sustinerea unui interviu:

  • regulile de aur ale unui interviu perfect;
  •  cea mai potrivita atitudine corporala;
  • vestimentatia adecvata;
  • depasirea emotiilor si stabilirea unei legaturi intre candidat si angajator;
  • cele mai frecvente intrebari si raspunsurile potrivite.

Prin intermediul acestui proiect dorim ca studentii care vor participa la seminariile oganizate de o maniera interactiva, sa-si imbunatateasca sansele de obtinere a pozitiei dorite.

 

Romania va deveni in scurt timp membra a Uniunii Europene. In acest context, toate segmentele sistemului financiar autohton se vor confrunta cu o serie de provocari si tendinţe. Situaţia sistemului bancar din Romania, in mod special, se va modifica ca o consecinta a acestui fapt.

Conferinta si-a propus sa dezbata diversele aspecte legate de viitoarea aderare la UE. Totodata, sa ofere participanţilor o imagine detaliata asupra  Sistemului Bancar din Romania.
        
Proiectul are drept scop, asadar, creionarea coordonatelor sistemului bancar si inlesnirea intelegererii fenomenului bancar de catre studenti. De asemenea, isi propune sa creeze o relatie intre mediul studentesc si firmele din industria bancara, iar prin aceasta, sa ajute studentii sa-si urmeze cariera pe care si-o doresc.

Obiectivele evenimentului vor fi atinse prin intermediul subiectelor ce le propunem spre discutie:

  • Provocari si tendinţe ale Sistemului Bancar Romanesc din perspectiva aderarii la UE   
  • Strategii de politica monetara aplicate de BNR -tintirea directa a inflaţiei
  •  Instrumente si politici de colaborare între piaţa bancara si piaţa de capital
  • Creditul Neguvernamental

 

Aceste subiecte, expunerile invitatilor, cat si raspunsurile la intrebarile publicului prezent creaza o imagine unitara a fenomenului bancar. Astfel, prezentarea situatiei actuale si a viitorului prognozat al sistemului bancar romanesc va oferi studentilor posibilitatea de a cunoaste mai bine mediul si cadrul economic in care isi vor desfasura activitatea.     

Invitati in cadrul conferintei:
Bogdan Baltazar - Presedinte Baltazar, Bloom si Parvulescu;
Florin Georgescu - Prim Viceguvernator al BNR;
Prof.univ.dr. Nicolae Dardac.  

  •  PROIECTUL UMANITAR

 

Am crezut intotdeauna ca pentru a da o mana de ajutor trebuie sa faci parte dintr-o echipa bine inchegata si organizata. De aceea, o data ajunsi membri ai unei asociatii studentesti puternice, am decis sa dovedim ca impreuna putem face fapte mari si pe plan social si nu numai academic.

Astfel a luat nastere proiectul UMANITAR- "Sa-i facem sa zambeasca de ziua lor!" ce a fost conceput cu scopul de a le oferi o bucurie copiilor defavorizati chiar de ziua lor, 1 iunie.

Membrii FINANS si-au dedicat timpul colectarii de fonduri de la studentii si cadrele didactice din cadrul ASE, echipe de cate doi membri au vizitat fiecare camin al ASE si au facut cunoscuta initiativa noastra. Am fost bucurosi sa vedem ca studentii ASE s-au aratat dispusi sa ne ajute sa ne indeplinim obiectivul.
Suma finala colectata a fost destinata cumpararii de dulciuri si jucarii pe care le-am facut cadou celor 57 de copii cu deficiente de auz din Centrul de plasament "CANTEMIR" din Bucuresti.

Aceasta actiune a dat incredere membrilor asociatiei FINANS si suntem hotarati ca viitoarea campanie de acest gen sa fie de o amploare si mai mare.

 

Organizatorii evenimentului si-au propus in acest an sa expuna pe larg ideea de alimentatie corespunzatoare in ansamblul ei si sa propage cat mai clar acest mesaj impreuna cu invitatul special – Gabriel Andronache.

Asadar, proiectul “Campania pentru Sanatate2006” a vizat in primul rand abordarea numeroaselor aspecte ale problemelor legate de nutritie. Proiectul demarat a vizat, in plus, persoanele care isi doresc o silueta de invidiat si recurg la diferite diete pentru a avea rezultatul dorit. Scopul principal al proiectului a constat in constientizarea nocivitatii unei alimentatii necorespunzatoare, stiut fiind faptul ca hrana este primordiala in existenta umana.

Discutiile au avut ca punct de plecare cauzele unei alimentatii incorecte, automedicatia, urmarea unor diete sau tratamente inadecvate si expunerea pe larg a consecintelor pe care acestea le pot avea: boli de nutritie, un organism slabit, probleme de concentrare, scaderea imunitatii organismului.

Desfasurata in colaborare cu Decanatul FABBV, “Campania pentru Sanatate 2006” a avut numeroase parteneriate si sponsorizari. Printre colaboratori amintim Elmiplant, Gerocossen, Oriflame, Agentia de Publicitate si Tipografia Cicero Grup.

Evaluarea proiectului s-a realizat prin chestionare, unde cei care au luat parte la eveniment si-au expus parerile despre ideea proiectului si modul in care simt ca au fost influentati de participarea la o astfel de prelegere. Toate persoanele au fost rugate sa se inregistreze intr-un tabel pentru a putea fi contactate ulterior si pentru a-si putea exprima parerile lor in legatura cu viitoarele proiecte care se vor a fi demarate.